AlexJ's Computer Science Journal

alexandru.juncu.ro

[Personal] Driving down the US Highways (I) – The Grand Canyon

După ce am stat aproape 3 luni de zile în California, de weekend-ul prelungit de Labor Day (5 septembrie) am zis să facem un drum mai lung: Grand Canyon,Arizona și Las Vegas, Nevada. Nu am luat avionul, ci am ales o variantă mai interesantă: un drum de 15 ore (într-un sens) cu mașina pe drumurile din SUA. Planul era să plecăm de vineri seara, condus toată noaptea până în Las Vegas, apoi imediat spre Grand Canyon National Park, dormit într-un camping acolo, apoi să ne întoarcem spre Las Vegas să viztăm orașul. În practică, a decurs puțin mai diferit.

Am plecat pe la ora 18:00 din Mountain View pe preferata noastră autostradă, US 101, apoi spre Interstate I-5 în sud. Ieșind de pe I-5 a trebuit să mergem pe niște drumuri echivalente a drumuri naționale, care ne-au dus prin niște orășele mai mici, care, pe la ora 2 dimineața păreau începutul unui film horror. Am intrat pe I-15 și eram deja în drum spre Las Vegas. Deja eram de mult într-o zonă deșertică. Aproape că se făcea zi când am intrat în statul Nevada și primul oraș al statului era unul foarte luminat de neoane. Ne miram pentru că era prea mic să fie Las Vegas, și s-a dovedit că nu era… mai aveam câteva mile de mers spre est. În orizont vedeam o lumină puternică, dar nu ne dădeam seama dacă este Las Vegas sau soarele care răsare. Apropiindu-ne de oraș, am văzut un cartier care ziceai că luminile de la clădiri erau niște flori pe o pajiște. Încă eram pe autostradă și treceam pe lângă hoteluri și casinouri ce nu se mai terminau. Nu îți dădeai seama că este nopate pentru neoanele luminau tot.

După ce am oprit să luăm micul dejun sub forma unui hot dog și să realimentăm mașina, deja răsărea soarele și ne-am îndreptat spre destinația finală a zilei: Grand Canyon. Ne-am îndreptat spre Bolder City și Hoover Dam. Am trecut un pod de lângă baraj și am intrat în Arizona. Am mers în continuare pe niște autostrăzi prin mijlocul pustietății, exact cum ai fi văzut în filme. Căldura de la 9 dimineață confirma: suntem în Middle of Nowhere, Arizona. Pe la prânz am ajuns în Grand Canyon National Park. Drumul de 15 ore planificat s-a transformat în 18 ore. O taxă de 25$ îți permitea intrarea în rezervație pentru 7 zile.

Nu era chiar ce te așteptai… nu era doar un deșert care să se termine într-o prăpastie fără să găsești oameni sau case în zonă. Canionul, în regiunea aceea (South Rim al Grand Canyon), era înconjuratat de o regiune foarte mare de păduri. Centrul parcului era Grand Canyon Village, unde erau multe magazine, inclusiv un supermarket de mărimea Carrefour și o cantină-restaurant unde aveai WiFi (aveai WiFi, dar nu aveai GSM). Prima oprire a fost la Yavapai Geology Museum, unde ne-a întâmpinat un Ranger ce ne-a povestit despre fauna din parc. În muzeu unde am văzut o machetă a întregului canion. Dar mai important, a fost prima priveliște asupra Grand Canyon-ului. “WOW” probabil sunt singurele lucruri pe care poți să le zici. It is breathtaking. Doar dimnensiunea și adâncimea sunt incredibile, și dacă nu este destul, privelistele sunt unice.

Exista mai multe zone în care se pot face drumeții pe marginea Grand Canyon. Este și un drum care te duce în jos, până la râul Colorado, dar acel drum îți ia două zile, nu neapărat datorită distanței, ci datorită faptului că nu poți compensa într-o singură zi pentru cât transpiri pe drum încât să nu mori. Am ales să mergem pe un drum mai mic, dar care ne ducea în mai multe puncte de unde să vedem canionul. Nu aveam voie cu mașina, dar, iar ceva ce nu te-ai aștepta, parcul oferă o serie de autobuze ce vin cam din 10 în 10 minute și de duc între diversele puncte ale drumului. Punctele de oprire ofereau panorame uimitoare. Pur și simplu nu puteai să percepi distanța până la baza canionului. Și era de neimaginat cum a reușit râul Colorado și câteva milioane de ani (aia da răbdare) a reușit să modeleze relieful în acel fel. În unele dintre locuri puteai să vezi râul Colorado, abia distinctibil datorită culorii sale “murdare”. Era, probabil, cel mai mare vis al unui geolog, deoarece puteai să vezi un număr foarte mare de tipuri de rocă și evoluția lor pe straturi. Cel mai din vest punct al parcului a fost ultima oprire a drumeției (am trișat și am luat autobuzul ultimele stații) se numea Hermits Rest, unde era o așezare veche, dar care a fost reamenajată ca magazin de suveniruri. Stând în acel punct la marginea canionului ziceai că stai pe marginea lumii.

Ne-am întors la mașină și ne-am dus spre punctul cel mai din est al parcului, Desert Point, la un camping. După ce ne-am rezervat un loc în caming (a costat 12$) și ne-am instalat cortul, ne-am întors la Grand Canyon Village să luăm mâncare, bere și lemne de foc. Am făcut un foc de caming și am încheiat ziua de sâmbătă. Eram deja nedormit de vreo 36 ore. And the trip was just beginning.

Comment

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code
     
 

*