AlexJ's Computer Science Journal

alexandru.juncu.ro

[Personal] Driving down the US Highways (II) – Las Vegas

Duminică dimineață ne-am trezit, am stâns cortul și am pornit iar la drum, cu destinația finală Las Vegas, dar cu opriri pe drum. Înainte să ieșim din Grand Canyon National Park am oprit la ruinile Tusayan, ruinile unui pueblo, o așezare a unor indigeni din zona accea, indienii Hopi. Doamna de la muzeul de lângă runine ne-a povestit despre indienii din sud vestul Statelor Unite, despre Hopi, Apache și Navaho. Ieșind din parc, am continuat să vedem imagini incredibile ale canionului care se extinde mult în estul parcului. Am continuat spre un alt parc ce era o rezervație de indieni (indienii Sinagua), Wupatki National Monument. Aici am văzut alte ruine de pueblo (termenul se referă și la cultura Pueblo), mai mari și mai întregi. Eram deja într-o zonă total deșertică, unde nu era vreo așezare pe o rază de zeci de mile. În afară de vegetația tipică de deșert, nu vedeai vreun copac care să ofere umbră. Pământul era foarte neprietenos și este greu de imaginat cum oamenii trăiau acolo, dar existau comunități de zeci și chiar sute de oameni în acea zonă. Am văzut un fel de cetate, comparabilă cu o cetate mică medievală, doar că în loc să fie gri, avea culoarea roșu aprins, intregrându-se cu deșertul. Mergând în continuare câteva zeci de mile prin acest parc ajungem la o zonă mai de munte. Intram în Sunset Crater Volcano National Monument. Muntele respectiv era un vulcan și erau zone unde vedeai urmele lavei de la erupție. Ieșind din parc pe partea cealaltă a muntelui era deja complet altă lume: verdeață și copaci. Surpriza mai mare a fost când a început să plouă cu stropi mari și deși, atunci când cu jumătate de oră înainte eram într-un desert unde singura apă era cea din sticlele nostre.

Ne-am continuat drumul prin Arizona până la un alt parc national, Walnut Canyon National Monument, aflat lângă un oraș numit Flagstaff. Tot o așeazare de indinei Sinagua, era foarte intersant pentru că într-o zonă montană, pe valea unui râu, unde triburile de indieni și-au construit case în versantul muntelui. Zidurile caselor lor au rezistat aproape 1000 de ani în acest munte și puteai să vezi cum își trăiau vitața. Casele erau la câteva sute de metri deasupra răului de care depindeau, pe niste pante aproape verticale. Un drum pentru turiști care te ducea în jurul văii unde erau așezările nu se compara cu ce trebuiau indineii să facă pentru a circula prin orașul lor. Casele erau foarte inginerește gândite, fiecare familie având o cameră unde își putea face un foc, protejat de ploaie pentru că aveau stânca deasupra lor și protejată de frig și căldura datorită zidurilor din piatră și lut.

Din Flagstaff am plecat pe I-40 spre Las Vegas. Autostrada mergea paralel (sau uneori coincidea) cu faimoasa Route 66. După ceva ore de mers, am ajuns la Hoover Dam, faimosul baraj de pe Râul Colorado. Am trecut podul ce lega Arizona și Nevada și am oprit pe partea din Nevada a barajului într-o căldură infernală (chiar dacă era 6 seara). Complexul construit din beton era încins de soarele de afară și era ca și cum intrai într-o sobă.

Boulder Dam, cum se numea atunci când președintele Hoover a ordonat construcția barajului în 1931, în timpul Marii Depresii, a fost deschis în 1936 de F.D. Roosavelt, care a schimbat numele în Hoover Dam. Construcția este imensă, înălțimea barajului fiind comparabilă cu adâncimea Grand Canyon. Pereții groși de beton trebuie să țină în spate puterea răului Colorado, al cărei apă este oprită în lacul de acumulare Lake Mead. Cele 4 turbine ale centralei hidroelecrice sunt împărțite între cele două state vecine, mijlocul barajului fiind și punctul de graniță între Arizona și Nevada. Lângă baraj, se află un monument dedidat Statelor Unite și inginerilor americani care au construit Hoover Dam, care atestă minunăția inginerească a proiectului.

Pe la 20:00 am ajuns în Las Vegas. Las Vegas a fost exact te așteptai: orașul cazinourilor, deși nu stilat cum este Monte Carlo. Căldura era incredibilă, chiar și seara/noapea. După ce ne-am cazat la motel, am vrut să mergem spre centru, trebuind să traversăm o autostradă… am mers pe jos PE autostradă alături de mașinile în viteză. Am mers pe strada principală, Las Vegas Strip, unde erau cam toate hotel-cazinourile faimoase: Luxor (care era o piramidă), MGM Grand, Mirage, Caesar’s Palace, The Bellagio. The New York Casino avea un montagne rouse în care puteai să te dai. Casinoruile erau… cazinouri. Cel mai frumos (și singurul) lucru văzut a fost Spectacolul Fântânilor de la Bellagio. La fiecare jumătate de oră ziua, sau la fiecare sfert de oră seara, era pornită o melodie în boxele din fața hotelului ce avea o fântână imensă și jeturi de apă erau aruncate în aer în ton cu acordurile melodiei. Apa ajungea la zeci de metri în aer și alături de efecte de lumini făceau un spectacol pe cinste.

Dar per total, Las Vegas a fost destul de neimpresionant (mult mai neimpresionant decât Los Angeles). Luni dimineața am plecat de la motel, după ce am pierdut 2$ la un joc de ruletă într-un singur tur (nu puteam să plec din Las Vegas fără să joc măcar un joc). Orașul ne-a dat afară cu cineva neașteptat pentru căldura de afară: cu ploaie.

Comment

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code
     
 

*